Aşa cum am promis iată istorioara despre circuitul banilor în societate. Aceasta este prima parte. Am decis să nu postez tot ca să nu fie plictisitor şi ca să înţelegem ceva, plus că traducerea este foarte grea. Partea a doua o voi posta în limita timpului disponibil.
Postarea este lungă aşa că vă recomand să vă înarmaţi cu răbdare şi cu o cafea!
1. Supravieţuitori ai naufragiului
O explozie a distrus nava lor. Fiecare a apucat rămăşiţele care i-au venit la îndemână.
Şi când s-a terminat totul, cinci oameni confuzi s-au adunat pe o plută, pe care valurile o duceau după voia lor. Celelalte victime ale dezastrului nu erau de găsit.
Oră după oră ochii lor cercetau cu atenţie orizontul. Oare o navă îi va vedea?
Deodată se aude un strigăt: “Pământ! Uitaţi-vă acolo, în direcţia unde ne poartă valurile!” Şi într-adevăr se vedea un ţărm.
Ei erau cinci. Frank, un dulgher mare şi puternic. El era cel care strigase :”Pământ!”. Apoi Paul, un agricultor. Jim, crescător de animale. Harry, agronom horticultor. Şi ultimul Tom, mineralog prospector.
Pentru cei cinci oameni, păşirea pe pământ a fost ca o întoarcere la viaţă din morţi. După ce s-au uscat şi încălzit, primul lor impuls a fost să exploreze această mică insulă unde au fost exilaţi, departe de civilizaţie. Ei au numit-o “Insula Salvă
rii”.
Un tur rapid a fost suficient să le ridice moralul. Insula nu este un deşert. Ei însă erau singuri pe această insulă. Dar judecând după animalele semi-domesticite găsite, aici trebuie să fi fost oameni înaintea lor. Jim, crescătorul de animale, era sigur ca poate să domesticească aceste animale şi să le pună la muncă.
Paul a găsit solul insulei, în mare parte, bun pentru agricultură.
Harry a găsit câţiva pomi fructiferi, care dacă ar fi bine îngrijiţi, ar da recolte bune.
Cele mai importante au fost standurile de lemne găsite, care cuprindeau mai multe tipuri de lemn. Frank, fără prea mare dificultate, va construi case pentru comunitate.
Tom, mineralogul, a decoperit că pe insulă se află depozite importante de minerale. Chiar dacă nu avea instrumente adecvate, Tom crede că-şi va putea folosi ingeniozitatea şi va produce metale din minereuri.
Deci fiecare putea să servească bunului comun prin abilităţile sale. Toţi au mulţumit divinităţii pentru finalul fericit ce s-ar fi putut transforma în tragedie.
3. Adevărata bogăţie.
Oamenii au început să muncească.
Dulgherul construieşte case şi face mobilă. La început găseau mâncarea pe unde puteau. Dar curând câmpurile sunt arate şi semănate, iar agricultorul îşi culege roadele.
Anotimpurile s-au succedat iar aceasta insulă a devenit mai bogată. Bogăţia sa nu era formată din aur sau bancnote, ci din adevărata bogăţie: alimente, haine, adăposturi, toate lucrurile care satisfăceau nevoile umane.
Fiecare om şi-a văzut de ocupaţia sa. Orice surplus ar fi avut din producţia sa, îl schimba cu surplusul celorlalţi.
Viaţa nu a fost întotdeauna aşa dulce şi completă cum şi-ar fi dorit. Le lipseau multe din lucrurile cu care fuseseră obişnuiţi în civilizaţie. Dar putea să fie mult mai rău.
Mai mult decât atât, toţi experimentaseră criza din Canada(?). Ei încă îşi amintesc burţile goale alături de magazinele pline cu mâncare.
Cel puţin, pe Insula Salvării, nu erau obligaţi să vadă lucrurile putredre înaintea ochilor lor. Taxele erau necunoscute aici. Nici nu le era teamă de conficarea averii de către executorul judecătoresc. Au muncit din greu dar măcar s-au bucurat de roadele muncii lor.
Oamenii noştri adeseori se întâlneau să vorbească despre afacerile lor.
În simplul sistem economic pe care l-au dezvoltat, un lucru a început să îi deranjeze din ce în ce mai mult: nu aveau nicio formă de bani. Barterul, schimbul direct de bunuri contra bunuri, avea dezavantajele sale. Produsele care urmau a fi schimbate nu erau întotdeauna la îndemână atunci când se discuta un schimb.
De exmplu, lemnul livrat agricultorului în iarnă nu a putut fi plătit cu cartofi decât şase luni mai târziu.
Uneori, un singur om ar putea avea un
Toate aceste chestiuni complică afacerile. Cu un sistem monetar fiecare ar putea să-şi vândă produsele celorlalţi pentru bani. Cu aceşti bani ar putea cumpăra de la alţii lucrurile de care are nevoie, când doreşte şi când acestea sunt disponibile.
Toată lumea a fost de acord că un sistem de bani ar fi foarte convenabil. Dar niciunul dintre aceştia nu ştia cum să înfiinţeze un astfel de sistem. Ei ştiau să producă adevărata bogăţie – bunurile. Dar cum să producă banii, simbolul bogăţiei lor, îi depăşea.
5. Sosirea unui refugiat
Într-o seară, când oamenii stăteau pe plajă discutând despre problema lor, brusc au văzut cum se 
apropie o barcă mică cu un om vâslind.
Au aflat de la acesta că el este singurul supravieţuitor al unui naufragiu. Numele lui: Martin Gold
“Chiar dacă ne-am pirdut şi depărtat de restul lumii, nu avem de ce să ne plângem. Pământul ne dă roade. Un singur lucru ne lipseşte: nu avem bani pentru a facilita schimbul între produsele noastre”.
“Ei bine puteţi să-i mulţumiţi lui Dumnezeu pentru că banii nu au nici un mister pentru mine” răspunde Martin Gold. “Pentru că eu sunt bancher şi într-un timp scurt voi înfiinţa un sistem de bani care să vă satisfacă dorinţele. Astfel veţi avea ce au oamenii în civilizaţie.”
Un bancher!...UN BANCHER!... Un înger coborât din cer nu ar fi inspirat mai mult respect din partea oamenilor. Pentru că, la urma urmei, nu suntem noi obişnuiţi, noi oamenii din civilizaţie, să îngenunchem în faţa bancherilor, acei oameni care controlează sângele finanţelor?
6. Zeul civilizaţiei
“Domnule Martin, ca bancher al nostru, singura dumneavoastră ocupaţie va fi să aveţi grijă de banii noştri; fără muncă fizică”.
“Voi avea grijă, ca oricare bancher, să contribui la prosperitatea comunităţii”.
“Domnule Martin, vom construi o casă care să fie la înălţimea demnităţii voastre”.
“Foarte bine, prietenii mei. Dar mai întâi de toate descărcaţi barca. Am acolo hârtie şi presă de tipar, cerneală şi alte accesorii pe care le-am salvat înainte de a naufragia. Mai este si un mic butoi, de care să aveţi mare grijă.”.
Cei de pe insulă încep să descarce. Dar micul butoi le trezeşte curiozitatea
“Acest butoi” spune Martin, “conţine o comoară dincolo de vise. Este plin de… AUR!”.
Plin de aur! Cei cinci au rămas muţi de uimire. Zeul civilizaţiei aici pe Insula Salvării! Zeul galben, întotdeauna ascuns, dar puternic, teribil, a cărui prezenţă sau absenţă sau cel mai mic capriciu ar fi putut decide soarta tuturor civilizaţiilor.
“Aur! Domnule Martin sunteţi un adevărat bancher!”.
“Da, prietenii mei, aur îndeajuns pentru un continent. Dar aurul nu este pentru a circula. Aurul trebuie ascuns. Aurul este sufletul sistemului de bani, iar sufletul este întotdeauna invizibil. Dar vă voi explica totul când veţi primi prima rezervă de bani.”
7. O înmormântare fără martori
Înainte de a pleca la culcare, Martin le-a mai pus o întrebare:
“De câţi bani aveţi nevoie pentru a facilita schimbul?”
După câteva calcule şi după sfaturile bunului bancher, toţi au fost de acord că 200 de dolari pentru fiecare ar fi suficient.
Oamenii au plecat, schimbând comentarii entuziaste. Dar nu au putut să doarmă cu gandul la aur.
Nici Martin nu a putut să doarmă, dar numai în interesul său viitor. Înainte de a se lumina, el a săpat o groapă în care a pus butoiul. A astupat-o apoi cu pământ, a plantat o mică tufă şi a afânat gazonul.
Apoi a plecat la muncă. Cu mica lui presă de tipar, să facă o mie de bancnote de câte un dolar.
Văzând noile bancnote ieşind din presă, Martin îşi zise în gând:
“Ce uşor se fac banii! Toată valoarea lor vine din produsele pe care le vor cumpăra. Fără produse toate aceste hârtii nu au nicio valoare. Cei cinci clienţi ai mei nu realizează lucrul acesta. Ei cred că valoarea acestor bani noi derivă din aur. Propria lor ignoranţă mă face stăpânul lor! ”
8. Cine deţine noii bani?
Cinci stive de bani stăteau pe biroul lui Martin.
“Înainte de a vă distribui banii trebuie să vă spun ceva. La baza banilor stă aurul. Iar aurul depozitat în seif este al meu. Aşadar banii sunt ai mei. Dar nu descurajaţi. Vă voi da aceşti bani să-i folosiţi cum credeţi. Cu toate acesta va trebui să plătiţi dobândă. Având în vedere că banii se găsesc greu, o dobândă de 8% nu cred că este ceva nerezonabil.”
“Este rezonabil domnule Martin.”
“Un ultim lucru prietenii mei. Afacerile sunt afaceri chiar şi între prieteni. Înainte de a primi banii fiecare va semna o hârtie prin care se va obliga să plătească atât capitalul împrumutat cât şi dobânda. Altfel îi voi confisca proprietatea. Aceasta este doar o formalitate. Pe mine nu mă interesează decât banii. Atâta timp cât îmi voi primi banii vă veţi păstra proprietatea.”
“Ce spuneţi are sens domnule Martin. Vom munci mai mult ca să vă plătim.”
“Aşa vă vreau! Iar dacă aveţi vreo problemă apelaţi la mine. Bancherul este cel mai bun prieten al vostru. Şi acum iată cei 200 de dolari pentru fiecare dintre voi!”
Cei cinci au luat banii şi au plecat fericiţi de ideea de a avea bani.
Aşadar banii lui Martin au intrat în circulaţie pe insulă. Comerţul, simplificat de bani, s-a dublat. Şi toată lumea era fericită.
Iar Martin era întâmpinat cu respect şi recunoştinţă.
Dar acum să vedem… De ce Tom, mineralogul, arată aşa de îngândurat cu un creion şi o hârtie în mână? Este din cauză că Tom, ca de altfel şi ceilalţi, au fost de acord să semneze o hârtie prin care să-i plătească lui Martin, într-un an, 200 de dolari plus 16 dolari dobândă. Dar Tom mai are decât câţiva dolari în buzunar, iar scadenţa se aproprie.
Astfel că se întâlni cu ceilalţi patru oameni de pa insulă.
“Gândindu-mă la toţi de pe insulă ca un întreg, suntem noi capabili să ne ţinem obligaţiile noastre? Martin a făcut doar 1000 de dolari. Ne cere în schimb 1080 de dolari. Dar chiar dacă îi ducem fiecare dolar de pe insulă, tot ne mai lipsesc 80 de dolari. Iar noi facem produse nu bancnote. Aşadar Martin poate pune stăpânire pe toată insula, atâta timp cât, împreună, nu putem să rambursăm capitalul împrumutat şi dobânda.”
“Dacă cei care sunt în stare să ramburseze vor face acest lucru, ceilalţi vor cădea. Însă va veni şi rândul celor ce pot rambursa. Bancherul va avea totul. Eu zic că ar fi mai bine să cerem explicaţii lui Martin.”
Cei cinci, conştienţi că au fost înşelaţi, se îndreptară către casa lui Martin.
